Semnificaţia şi simbolistica culorilor

03 August 2017

Semnificaţia şi simbolistica culorilor de zi cu zi

Roşu simbolizează căldură, foc, pasiune, entuziasm şi agresiune. El poate mări presiunea sângelui şi ritmul respiraţiei. Are efectul de a stimula oamenii să ia decizii în mod rapid şi creşte speranţele.

Roşu captează atenţia. Cuvintele şi obiectele care au această culoare sunt imediat observate. Ele sunt deseori utilizate în decorarea interioarelor. Se ştie că în ceea ce priveşte maşinile există o corelaţie între culoarea roşie şi rata furturilor.

Roşu poate fi o culoare foarte intensă care naşte sentimente extreme. Hainele roşii pot da senzaţia de vivacitate şi putere, dar şi pe cea de conflict, agresiune.

Galbenul strălucitor este cea mai obositoare culoare pentru ochi. Culoarea reflectată stimulează prea mult ochiul, creând iritatea retinei. Galbenul stimulează metabolismul. Într-o cameră galbenă copii mici plâng incontinuu şi adulţii îşi pierd cumpătul. Ca şi efecte pozitive se pot menţiona creşterea puterii de concentrare şi stimularea activităţii creierului.

Galbenul folosit în cantităţi mici crează senzaţia de căldură şi strălucire. El reprezintă ludicul, lumina, creativitatea, căldura şi o atitudine lejeră în ceea ce priveşte viaţa. Galbenul este asemeni razelor soarelui, ai nevoie de ele pentru a te simţi bine, dar nu vrei să îţi intre în ochi. Galbenul poate avea multe nuanţe. Galbenul simplu este culoarea care te înveseleşte cel mai tare. Oricum, cu cât este mai palid cu atât este mai plăcut de privit. Galbenul murdar este simbolul prudenţei, decăderii, bolii, geloziei, duplicităţii. Alegerea nuanţei este esenţială atunci când vrei să foloseşti galbenul.
Galbenul deschis este culoarea care îţi atrage cel mai mult atenţia.

Albastrul reprezintă singurătate, tristeţe, depresie, înţelepciune, încredere, loialitate. Când porţi albastru la interviurile pentru angajare arăţi că eşti o persoana loială şi capabilă să se dedice binelui firmei.

Albastrul este una din cele mai populare culori în ceea ce priveşte îmbrăcămintea. Asocierea sa cu mâncarea trebuie să se facă însă cu foarte multă atenţie – ea reduce apetitul şi crează repulsie. Acest lucru se întâmplă întrucât rareori mâncarea naturală este albastră. Cel mai adesea dacă este aşa, atunci ea este toxică, sau pur şi simplu stricată.

Albastrul relaxează sistemul nervos. El dă efect de somnolenţă, îi face pe oameni contemplativi, o reacţie opusă roşului. Albastrul deschis este o bună culoare pentru dormitoare întrucât calmează. Albastrul închis însa dă senzaţia de răceală şi crează depresie. Într-un mediu albastru creşte productivitatea. Studiile au arătat că studenţii obţin note mai bune şi halterofilii reuşesc să ridice mai mult în incăperi albastre. Atunci când citesc un text albastru oamenii reuşesc să reţină mai multe informaţii.

Verdele are multe semnificaţii. Cel mai des este folosit pentru a simboliza natura. Prin corelaţie simbolizează şi viaţa, tinereţea, renaşterea, speranţa si vigoarea. În Evul Mediu miresele purtau verde pentru a simboliza fertilitatea.

Verdele este culoarea pe care ochiul o acceptă cel mai uşor şi poate imbunătăţi vederea. Este o culoare care are un efect neutru asupra psihicului uman. Aceasta culoare este utilizată în camerele unde aşteaptă oamenii care vor fi filmaţi pentru a apărea la televizor. Verdele este deseori utilizat şi în spitale întrucât relaxează pacienţii.

Portocaliul este asociat căldurii, mulţumirii, prosperităţii şi onestităţii. El pare puternic şi generos.

Este culoarea cel mai des asociată apetitului.

Portocaliul pare să se adreseze tuturor. El poate fi folosit pentru a indica produse de care poate beneficia toată lumea. El face ca şi produsele scumpe să pară uşor de obţinut.

Negrul este o culoare controversată. Pe de o parte este asociată demonilor, vrăjitoarelor; pe de altă parte durabilităţii şi încrederii. Pe de o parte inspiră autoritate şi putere, pe de altă parte disperare, jale. Pe de o parte simbolizează răutate şi activităţi criminale; pe de altă parte constanţă, prudenţă şi înţelepciune.
Negrul este culoarea preferată a multor oameni. Unii poarta negru pentru că este o culoare formală şi inspiră putere. Preoţii, dimpotrivă, poartă negru pentru a-şi arăta supunerea faţă de Dumnezeu. Alţii poartă negru întrucât îi face să arate mai subţiri. Mult timp hainele negre au fost un simbol al stilului, sofisticării.

Albul simbolizează puritate, castitate, inocenţă. Din această cauză rochia tradiţională pentru mirese este albă. De asemenea simbolizează şi curăţenia. Doctorii, asistentele, laboranţii poartă alb pentru a sugera un mediu steril.
Albul reflectă lumina, dar dă senzaţia de răcoare. Din această cauză este culoarea preferată în zonele toride.

Violetul este culoarea regilor. Ea sugerează luxul, bogăţia şi sofisticarea. Este culoarea pasiunii, romantismului şi emoţiilor.
Violetul este o culoare care se găseşte rar în natură. Unii oameni preferă violetul în design îtrucât pare elegant, crează o atmosferă artistică. Pentru alţii pare însă artificial.
Rozul este cea mai romantică şi afectivă culoare. Această culoare te linişteşte. Studiile au arătat că rozul calmează şi îmbunează sentimentele. Atunci când celulele prizonierilor sunt vopsite în roz atitudinea agresivă se diminuează vizibil. Efectul nu este însă durabil. O expunere mai îndelungată la această culoare poate duce în final la o explozie de violenţă.

Sursa: www.ele.ro