Accidentele. Prevenție.

28 mai 2019 /

Nimeni nu le vrea. Se întamplă atunci când nu ai timp de ele, buget sau dispoziție, parcă împotriva planurilor tale. Îți vine să strigi de furie, nu aveai în program o astfel de cheltuială de timp și de bani.

Se întămplă. Acceptă.

Nu mă bucură întamplarea ta nicidecum. Trebuie să acceptăm, însă, că nu ne trăim viața să avem grijă de obiecte. Trebuie să suferim mai puțin când un lucru se strică. Cu toate acestea, îmi doresc să prevenim împreună. Am scris certificate de garanție care au ajuns la gunoi, am facut postări pe pagina de Facebook, acum, la îndemnul Clientei noastre – M.C. (mulțumesc pentru idee!) – de la magazinul de pe Independenței 10, din Iași, voi pune pe blog majoritatea instrucțiunilor de utilizare ale unei perechi de ochelari.

Manipulare și depozitare

Ochelarii se scot de la ochi cu două mâini. Dacă nu te poți obișnui, scoate-i cu una singură, dar de șaua nazală. Ochelarii moderni au balamale cu flex, acest lucru s-a decis de către producătorii de rame pentru simplul fapt că în regiunea de mijloc (zigomatică), capul uman este mai mare decât înspre ceafă. Așadar, este necesar ca brațele să se extindă suplimentar înainte ca ochelarii să se așeze pe poziție. Asigură-te că ambele brațe sunt supuse la o forță echilibrată.

Ține ochelarii în toc atunci când nu îi folosești. E important să păstrezi forma inițială a ochelarilor tăi – pentru precizia vizuală calculată după nevoile tale. Ochelarii sunt obiecte delicate, care nu pot sta liberi în geantă, în ghiozdan ori în buzunar. Forma face diferența.

Nu intra cu ei în apă rece. Vine concediul, lucruri frumoase, distracție. Materialele din tratamente se comportă defectuos când sunt supuse la variații spontane de temperatură. A face plajă la +35 grade soare direct apoi a intra în apa de 22 înseamnă o diferență de 13 grade într-o fracțiune de secundă.

Nu-i uita în mașină!! Se întâmplă exact opusul, dar la aceeași intensitate. În mașină, pe timpul verii, se pot înregistra valori de peste 10 grade peste căldura externă. Diferențele acestea nu sunt sănătoase pentru ochelari – iți reamintesc că atât rama cât și lentilele sunt, în principiu, compuse din material organic (plastic).

Când simți că ți se face somn, scoate-i repede, oricât de bun este articolul pe care-l citești. Oricât de dulce este să adormi citind ceva bun, ochelarii nu suportă greutatea ta ori o strivire involuntară de pernă. Îți precizez că sunt gandiți pentru estetică în primul rând, ieși cu ei în lume. Nu pentru câteva kgf. Cel puțin nu majoritatea.

Nu te înfuria când puștiul tău sau puștoaica ta strică ochelarii, e firesc să nu înțeleagă costul soluțiilor actuale din optica medicală. Ei au de descoperit lumea, nu de prevenit accidente. Încercăm să gasim cele mai durabile rame, dar, în același timp, ne ocupăm și de inserția socială a celui mic. Nici tu nu îți dorești un copil chinuit în anturaj de un ochelar urât.

Nu te da cu fixativ cu ochelarii la ochi! Deși pare incredibil, fixativul este un compus chimic care daunează tratamentelor lentilelor, în sensul că se observă deranjant niște depuneri punctiforme de solvent pe tratamenul antireflex al lentilei. Nu-i lăsa nici pe masa de toaletă, lasă-i în sertarul de la noptieră sau.. în toc. E important să ai o lentila curată.

Nu așeza ochelarii pe masă cu lentilele în jos. Unul dintre cele mai frecvente vicii de manipulare, în urma căruia se zgârie lentilele cu dioptrii pozitive exact in dreptul privirii (acolo este situat centrul optic al lentilei, cel mai protuberant punct).

Service-ul în regie proprie adeseori poate să-ți înrăutățească situația. Nu pentru că noi am fi mai pricepuți, ci pentru că facem asta zilnic si pentru că avem instrumentele necesare.

Cum se zgârie lentilele? Enervant de ușor. Îți reamintesc, lentilele din sfera opticii medicale sunt niste dispozitive medicale moi, fie că sunt din material organic sau mineral, care nu pot concura în nici un moment cu metalul, zgura, sau alte materiale. Sunt moi pentru a putea fi polishate la maxim de transparență posibil, pentru că asta te interesează. Adevărat, au fost dezvoltate tratamente de durificare care mai de care mai performante. Foarte bune, dealtfel, dar atenție: o lentilă durificată se zgârie mai greu decât una fără acest tratament, dar asta nu înseamnă că nu se zgârie! Nu-i pune în geantă fără toc, nu tăia cu flexul fara ochelari de protecție pe deasupra, nu-i ține în buzunarul de la piept alături de chei și așa mai departe.

Curățirea ochelarilor

Cum se curăță ochelarii? În primul rând, trebuie să te asiguri că lentila este udată. Îți recomand spray-urile de curățire special destinate, ori pur și simplu jetul de apă cu săpun (fără particule abrazive – scrub). După ce i-ai udat, îți recomand să cuprinzi lentila (fața/verso) cu degetele și să înținzi gentil detergentul aplicat. Astfel, vei simți dacă pe suprafața lentilei se află o particulă dură și o vei putea înlătura înainte să producă zgârieturi. Dacă o ștergi pe uscat, fără să atingi lentila cu degetele înainte, riști să presezi o particulă abrazivă de lentilă.

Cu ce se curăță? Așa cum am spus, îți recomand aplicarea spray-ului special destinat (apropo, aici gasești și variante de spray anti-ceață – nu sunt perfecte, dar se simte diferența), ori apă călduță cu sapun – atenție la diferența bruscă de temperatură de care povesteam anterior. Dacă ți se pare că ochelarii rămân grași după ce ai folosit oricare variantă, înseamnă că ai pus prea mult. Singura lavetă recomandată pentru ștergerea ochelarilor este cea din microfibră compactă, disponibilă la aproape toate magazinele de optică medicală. Acest material absoarbe excesul de lichid si înglobează particulele abrazive pe care tu nu le-ai putut simți în profunzimea țesăturii. Aceste lavete nu se spală, se folosesc cam de 20-30 de ori și se aruncă – pe de-o parte pentru că mai toți detergenții au acum și balsam, ceea ce-ți va lăsa urme de grăsime pe lentilă – pe de altă parte, pentru că la un moment dat se aglomerează periculos de multe particule abrazive în țesătură. Personal, eu îmi șterg ochelarii cu două lavete. Pe prima o folosesc să curăț excesul de lichid, pe cea de-a doua o folosesc pentru retușul final. Procedez așa pentru ca prima devine umedă după câteva folosiri și nu mai este așa de eficientă. Apoi, laveta nr.2 ia locul lavetei nr.1 și tot așa.

Așa nu se curăță ochelarii pentru că se mătuiesc lentilele: nu îi sterge cu alcool (medicinal sau tehnic), nu îi curăța cu solvenți (diluant, etc.), nu îi șterge pe uscat, nu îi șterge pe cămașă ori pe șervețele uscate, umede, nici măcar pe șervețelele speciale pentru ochelari de la supermarket. Acele servețele sunt destinate lentilelor de sticlă netratate si se comportă precum un glasspapier de granulație 2000.

Service și garanții

Ce rezolvăm la service? Încercăm să te scăpăm de problemă, nu ne bucură niciodată nefericirea ta. Încercăm să îndreptăm ochelarii pe care te-ai așezat, ori care au ajuns pe mâna lui Grivei. Atât cât ne permit legile fizicii mecanice. Chiar dacă nu ți s-a părut a fi un stress mecanic prea mare, pentru rama ta a fost. Nu confunda valoarea unei rame cu rezistența ei – în mare parte, prețul acesteia conține componenta estetică / fashion / lejeritatea în purtare / compatibilitatea cu dioptriile tale, și altele. Un metal estetic, de 2 mm grosime, este estetic si poate fi asociat unei bijuterii, cu mai puțin succes, însă, pentru provocările mecanice. Ne dorim cu toții rame frumoase – e firesc să fie așa. Bine că am scăpat de ramele de dinainte de 1990. În mod curent, schimbăm șuruburi, pufere și alte consumabile, chiar și după perioada garanției. Lentilele nu pot fi polishate, așa cum ne-au propus mai mulți Clienți de-a lungul anilor, pentru simplul fapt că am altera dioptria.

Ce acoperă / nu acoperă garanția? Garanția acoperă toate viciile ascunse de fabricație constatate în cadrul unei expertize de specialitate, atât pentru lentile cât și pentru rame. În ceea ce priveste lentilele, viciile ascunse de fabricație sunt: diferențe evidente de culoare la antireflex, impurități în prefabricat, dioptrie eronată, focar descentrat, antireflex exfoliat. Aceste vicii ascunse implică, în general, inlocuirea produsului. În ceea ce privește ramele, viciile ascunse de fabricație sunt: brațe / anouri de dimensiuni diferite, logo metalic brand dezlipit, canal anou insuficient, ramă fisurată vizibil în profunzime, decolorare la ștergere cu soluții special destinate, șurub desfiletat, asimetrie. În aceasta situație se procedează ori la repararea produsului, de către noi, ori la înlocuire, acolo unde nu este posibilă repararea cu un rezultat satisfăcător. Precum în toate celelalte industrii, erorile de manipulare a produsului cad în responsabilitatea Clientului.

Există, oare, o formă de asigurare casco, precum la mașini? Cu bucurie îți spun că da. Întreabă consilierul tău Platinum Optic despre acest aspect.

E simplu.